marți, 5 octombrie 2010

Alcoolul nu e băutură, e ridicol





Bachus este un fel de  Dracus căruia contemporanii, mai rău decât nefericiții geți din Dacia lui Zamolxe, îi aduc chiuind jertfe umane.
Acest criminal în serie, de-o seamă cu istoria omenirii și în libertate, adună capete de acuzare mai abitir ca cel mai boem colecționar de absolut.
Un salt uriaș  - spre mai bine -  a fost făcut o dată cu interdicția fumatului în locuri publice, etc.
Pe când același lucru cu alcoolul? 
 ”Eram sub influența alcoolui, în stare de ebrietate, băut, pilit, amețit, cherchelit, în curaj” etc. ...motiv pentru care am violat o duzină de babe, am înjunghiat tot ce mișca pe o rază de cațiva metri, am trimis ”direct în rai” copii nevinovați, m-am catapultat la D-zeu sfidând gravitația - atârnat de-o funie etc.
  De reținut că aceste fapte, de cele mai multe ori, sunt comise direct proporțional pe concentrația de alcool în sânge. 
Penibil.
Deunăzi, fără să vreau, am fost martorul unei confesiuni epice.  
”Am băut fără limită!” se confesa eroul ochilor ieșiți din orbite de atâta mirare; mai târziu aflau că însetatul se calificase pe lista de asteptare pentru un transplant de ficat.
Alt episod ..de la Esca orei 7:
”Și am băut până dimineață navete de bere și votcă și vin ...!” ...și ar mai bea și acum dacă el, șoferul limuzinei lu' tati, nu ar sta închis ...ah,  pe nedrept ... la mititica, după ce a ucis  - din culpă - 4 colegi de băută zdravănă.
Cât ridicol! 
”Alcoolul mi-a distrus familia, ...de asta beau!”  Un adevărat regal de logică !?!
                                                             
Aștept cu incomensurabilă satisfacție epoca non - alcool! 
Da, nu consum alcool!
La baza acestei decizii nu stă vreo fărâmă de argument religios și nici vreun raționament de speță medicală.

Nu consum alcool pentru că alcoolul dezumanizează.



4 comentarii:

  1. Ridicol? Putin spus!Alcoolul este la fel de periculos ca si drogurile! Poate mai mult! Consumul de droguri iti face rau persoanei tale (in cele mai multe cazuri) pe cand consumul de alcool face rau tuturor celor care sant in preajma consumatorului. Atat sanatatea individului consumator, cat si a familiei, colectivului din care face parte, societatii! De cand ma stiu am privit consumatorii de alcool cu mila! De ce? Deoarece atat noi, oamenii normali, neconsumatori de alcool, cat si specialistii nu dam suficienta importanta acestei boli! Daca s-au gasit leacuri pentru boli foarte grave, pentru alcolism, nu! Acesti indivizi sunt marginalizati, indepartati atat de familie cat si de societate! Trebuie gasit imediat un remediu pana nu e prea tarziu! Sunt foarte multi tineri (adolescenti si chiar copii) care sunt mari consumatori de alcool! Acestia sunt viitorii alcoolici cronici!

    RăspundețiȘtergere
  2. alcoolul e bautura prostului. nimeni nu-ti interzice sa bei un cocktail: amalgam de culori, miresme si gust; dar sa torni in tine litri de vin pe care il mai "indoi" si cu apa ca sa "mearga" mai mult sau navete intregi de bere care din nou e cea mai lipsita de sens bautura inventata vreodata, scarboasa si prin denumire dar si prin celelalte "calitati" fizice. exista ceva mai disgratios decat o femeie ducand o sticla de bere sau o halba, in fine, la gura? ar putea fi: o femeie care duce sticla de bere la gura iar apoi se infinge in carnatii prajiti in ulei din farfuria de plastic. de fiecare data mai mult, mai mult, daca s-ar putea sa bem si sa fim betzi veshnic ce bine ar fi. in orice grup, in orice cerc de oameni mereu alcoolul ia podiumul la capitolul realizari: cat am baut asearaaa, am baut cutare si cutare si cutare, si nelipsitii mirati care intreaba "cum? si mai puteai?" tresarind de bucurie la auzul celui ce le confirma cu ardoare cele declarate. iar apoi mahmureala, pe care toti bautorii o resimt ca ceva necesar si chiar de nelipsit: daca ai baut si a doua zi nu ai vomitat pana si buzunarele de la pantaloni nu ai facut nimic. si toti gasesc o placere in a se lauda pe seama asta. e ca si cum m-as lauda de prostia care pleneste din mine. inca un lucru si cu asta inchei. chiar e nevoie sa beau pana cad sub masa si a doua zi sa nu-mi mai amintesc nimic pentru a putea intr-adevar spune ca m-am distrat si m-am simtit bine?...raspunsul parca il si aud: "da' ce-ai vrea sa fac la o petrecere?" sau "da' ce ba, esti femeie?"; nu, dar sunt mai barbat decat unul care are nevoie de alcool in sange pentru a putea fi "el insusi".

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumoase comentarii ... directe, pertinente...care anonimi suntei voi ? :)

    Ca sa stiu pe cine laud ? :)

    (nu alcoolicii anonimi, cred, nu ? :)) )

    RăspundețiȘtergere
  4. Ma Genovel da' tu cu din astea umbli? astepti epoca non-alcool? ce urat ar trebui sa fie sa stau cu cei doi prieteni anonimi de mai sus si sa le ascult treaz (nebaut, nesprituit (vin "indoit" cu apa), neaghesmuit cu o naveta de bere, nelecuit de vreun doctor inainte sa plece in franta sau neinlaturat de familie si societate din cauza alcoolului) comentariile :))

    Sa traieti maestre :)

    Tocu

    RăspundețiȘtergere