Părerile celor care (nu) contează!

3. Îmi aparține, cu adevărat, ceea ce crezi tu despre mine? 

Părerea ta de mascul-alfa sau de femeie-madonnă ...

Îmi sunteți minunați și serbezi. 

În fiecare zi am neplăcerea de a vedea efervescența prostului care-și forțează limitele.

Ieftinul, indolența, parvenirea, mârlănia,  par a fi cel mai bine cotate la locul de muncă.

Am să țin un jurnal, foarte puțin discret, care se va intitula, generic: O tâmpenie pe zi!

Tâmpenia fruntașă de astăzi are iz religios.

În două cuvinte, trama se rezumă la eterna revendicare a creștinismului pur. 

Pe de o parte, ortodocsul - care se bate cu pumnul în piept, invocând o douămiime onorifică, iar, pe de altă parte, protestantul - care consideră că nu ”cantitatea” - cronologic vorbind -  rupe gura târgului, ci ”întoarcerea la Dumnezeu”. În realitate, e un panseu de bazar. Nu există anume - creștinul de 2000 de ani, ci creștinismul de mai multe mii ...și, cu atât mai puțin, ”întoarcerea la Dumnezeu”, când El, de fapt, e în noi ( încă de la Geneza fiecăruia).

Și asta, în timp ce Dumnezeu Însuși cască, de plictiseală, și merge să se întindă pe un colț de rai ...

E prea devreme să renunț la un minim de logică și prea târziu să cred în tradiții și sentințe, moștenite la fără frecvență. 
Părerea mea!

3 zile

2. Am îngropat atâtea dragoste.
Unele într-un trecut echivoc, altele în cimitire mobile ( pe care le car, de nebun, după mine), altele, până la gât, în mine. 

Purtător de dragoste. Un gen de îmbiere la totul sau nimic  (cu subnuanțe: totul de nimic; nimic, dar totul ).

Mă pricep la dragoste tot atât de mult cât dragostea se pricepe la mine.

Dragostea pură ...în impuritatea ei

Iubind, mă revendic, mă autocolonizez, sfidez, ucid, mă sinucid, mint ...

Dragostea asta, care a băgat lumea în mormânt și a înviat-o, ca orice minune, ține.. 3 zile!

Gloria și decăderea, din partea casei! ( Cugetări în tastă )

1. Atât de mic, dar cu o umbră atât de mare!
E un gânditor slab cotat, care etalează o brumă de cultură prin care, periodic, își filtrează lumea.
Lumea lui compusă din: teorii accidentale, convingeri de împrumut, temeri cronice, porniri lascive, regrete succesive, curaj ieftin, umor clandestin și, mereu, începuturi. 
Obsedat de ”a începe”,  în detrimentul lui ”a încheia”. 
Om printre ceillați.

Apocalipsa politică

Probabil că nu sunt singurul neimpresionat de kitsch-ul politic românesc.

Casa  Groazei alias Casa Poporului, delir al grandorii, agreată de semidocții aserviți cercurilor mafiote selecte, își deschide brațele sinuoase să primească spuma caustică a societății.

Câtă minte îți trebuie ca să faci parte din corpul diplomatic al țării? Puțină ... și nu a ta! 

Zâmbetele oligarhe premeditează și viitorul lui Dumnezeu, dacă situația o cere. Despre probitatea morală a castei - no comment. 

Și burțile gigant se târăsc spre visul românesc:  înavuțirea. 

Dacă nu din cap, din burtă!

Guvernul, gura de revărsare a nulității, își racolează insurgentii urmărind același scop: înlaturarea normalității.  

Admirabil, însă, aparentul învins - omul simplu - neinfestat de târfa-politikon, se drege cu hazul de necaz ( neimpozabil, încă ).

Clasa politică, cu precadere cea din blocul de est, se exprimă unitar prin mitomanie. 

Funcția politică de mitoman este devenirea oricărui individ autoprivat de scrupule.

Mă întreb: oare acești oameni n-au fost oameni?

Sunt nebun, un nebun sunt!

Sunt nebun, un nebun sunt! 

Vai, ce trist e să fii nebun, nu? E o dramă atât de dramatică!  Cât de ciudat e să se creadă despre tine că ești un nebun.

Nebun!

Și când te gândești că toți cei care îți surprind această diformitate, sunt atât de sănătoși, atât de normali!

Groaznic și ciudat e să nu faci parte din banala uniformizare, unde toți, aproape, fraternizează laconic. 

Aceleași idealuri, tunsori; același mers, orgasm, gust; aceeași religie.

”O, da! Doamne, cum dracu', aceeași religie !” ... nu eu am spus asta, dar atât de mult îi subscriu.

Acuz o permanentă stare de vomă, când vine vorba despre unica, cea mai dreaptă și adevărată, extrem de strămoșească, științific și istoric-documentată, tradițională, recunoscută și beatificată religie.

Iar!

Iar acest buchet ofilit de sintagme, aruncat în conștiința bietului homo religiosus - realmente debusolat de torentele argumentativ-doctrinale și avalanșele mass-media prin care fiecare, fiecare curs doctrinal,  după o schemă relativ simplă,  cu iz publicitar - Noi suntem Adevărata Biserică -  predă lecții de eternitate.

Dar eu sunt un nebun. 

Cum să pretind că înteleg toate acestea? 

Circ ieftin, dar mistic.

Plurisemantica unui crez, desfide credinciosul - nebunul!

Sunt nebun, un nebun sunt.

Singurul exemplu de societate teocratică nu are sorginte terestră. Dovadă e cerul. 

Când văd fețe preoțești prin guvern, pur și simplu, mă cutremur. 

Ce fel de nație proastă și involuată suntem? 

Nu a fost Evul-Mediu suficient de convingător că Religie + Politică = Moarte ?!

Dar eu sunt un nebun.

Ferește-mă de oamenii sănătoși, Doamne!

Timpul face diferența ...

Atâta tam-tam pe seama abisalului conflict dintre generații. Ce ar fi dacă, într-o bună zi, nu ne-am mai raporta așa-zisa superioritate față de precursoarele noastre și am experimenta, fie și speculativ, o comparație anostalgică cu o generație viitoare? 

Surprizele nu vor întârzia să apară, desigur, iar diferența ar fi, cel mult, una de ordin cronologic.

Așadar, timpul, nu omul, face diferența!

Pantalonii, piesă de vestimentație păgână interzisă femeii în o mie opt sute, toamna, îi sunt indispensabili, în două mii unșpe, iarna și, probabil, într-o sută de ani, sau mai mult, vor fi obligativitate și pentru animale.

Lungul Război Nescurtat al podoabei capilare ( părul lung/scurt la femei/bărbați ), o altă veche pastișă de actualitate.

Astfel, lista absurdului propășește din generație în generație.

Ne supranumim sacrificiul dintre premergători și urmași.

Acest destin - Generația Noastră !

Trecând în sfera mistico-religioasă, descoperim, în ”Cruciada Generațiilor”,  un adevărat spectacol comparativ.

Raționamentul nemeritoriu potrivit căruia o generație în plus, e o generație în minus - valoric vorbind - nu e decât amor propriu degenerativ.

 Cu cât la sută mai mult va fi mântuit Abel față de Martin Luther ori față de un tânăr dedicat,  absolvent de teologie,  măcar că aceștia nu fac parte din aceeași generație?

Conflictul artificial care implică generațiile este, de fapt, o raportare rudimentară la adevărata problematică.

Ceea ce a contat este ceea ce contează și ceea ce va fi contat. 

Acest postulat formează o percepție coerentă, justă și echidistantă asupra generațiilor.

Timpul - filtru universal - în mod inerent  își pune amprenta asupra generațiilor.

Dincolo de  factori  geopolitici, socioculturali sau religioși, care demarcă generațiile, omul  -  eminamente coroana creațiunii - rămâne același. 

Simte, Gândește, Crede, Iubește, Speră ...în virtutea aceluiaș ritm: VIAȚA.

Constat în 2011

 

...că nu am murit!

Aproape viu și cu duioasa inerție, car - în noul an - o desagă ochi de preocupări - de la mărunte, la universale .

Spectacol în spectacol, la serviciu, pace și speranță acasă, empatie și antipatie între semeni, realizări și frustrări colective sau personale. 

Omenii au rămas la fel de buni sau răi; ca atunci când Dumnezeu i-a alungat din edenicul rai și le-a promis raiul edenic. 

Copiii sunt la fel de frumoși, ca în 2010, 1010 , 10 ... bătrânii la fel de bătrâni, aceiași visători - tinerii, aceleași curve - politicienii, blocurile pastelate, apele -  limpezi, tulburi. 

Un viitor strămoșesc, adică așa cum și l-a imaginat bătrânul Avraam. 

Iar Avraam avea un singur sân!

Deja mă gândesc la 2012, pentru că cei care erau in 1012, se gândeau la 1013. Dacă nu ar fi așa, adică așa cum a mai fost, cum altfel ar putea fi ?

Există dubla probabilitate ca acest an să fie ca anul viitor sau ca cel care a trecut. 

Știu eu? 

Râmâne să constat ...