vineri, 15 octombrie 2010

Vrei să fii prietenul meu ?

Prietenia.
Da, prietenia asta pe care cu toții o plângem și o râdem în gura mare. 
Arma omului care, deopotrivă, te catapultează în al nouălea cer și te trântește în țărână. 
Prietenul este un fel de dedublare a propriei identități. 
De la el avem așteptări celebre și - obligatoriu - mai mari ca cele proprii.
Prieteniile au proprietatea de a se forma cumplit de greu și de a se destrăma îndată. 
Sunt de o versatilitate atroce.
La baza acestor structuri empatice, azi și întotdeauna, a stat un anume interes.
Imaginea de prietenie dezinteresată este un sofism ( raționament corect, în aparență, dar fals, în realitate). 
Condițional simpatic, prietenia,  e afacere pe profit (repet, prieteniile non-profit sunt încă necunoscute omului) care face din fiecare dintre noi un patron necruțător. 
Dacă cineva nu are prieteni, este, într-adevăr, un puturos. 
Ar trebui să i se acorde un ajutor social în șuturi.
Prietenia se cultivă. 
Cum adică se cultivă? ...adică așa este!
Nu ai prieteni atunci când nu vrei să ai. 
Câtă ironie! 
Mai mult - prietenii - ca și dușmanii, de altfel, trebuie să fie adevărați. 
Reprezentarea  lor în autentic este o condiție sine qua non. 
Și, în final, prietenia se devoalează doar atunci când deschzi ochii.





5 comentarii:

  1. Cu multe posturi ti-am dat dreptate. La acesta nu pot in totalitate, cel putin partea cu prieteniile non-profit si sofismul, nu e tocmai asa. Mai gandeste-te.

    Daniel

    RăspundețiȘtergere
  2. Esti cam sceptic, dar imi place atat de mult! Iti dau dreptate.
    Eu zic ca prieteniile cele mai bune sunt pe bani (in sensul general de interes). Spun asta pentru ca atat timp cat te poti baza pe cineva care iti e alaturi doar pt ca stii si stie ca are ceva de castigat de pe urma ta, acel cineva nu are cum sa te dezamageasca. Stii ca asta e "simbioza" sau legatura="prietenia" dintre voi, stii ca "ala" va fi mereu langa tine pt ca are de castigat. Intr-un fel imi pare rau ca totusi mai cred in prietenia adevarata uneori; ma consider cateodata naiv sau cel putin utopic.
    Si eu sunt sceptic :)

    RăspundețiȘtergere
  3. As vrea sa te contrazic, Cristi, dar ma tem ca nu pot :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Iti dau dreptate in totalitate, aceeasi parere o am si eu - si bine ca ai enuntat-o in niste termeni categorici si extremi. Asta pentru ca cei care citesc sa se „trezeasca” un pic si sa reevalueze ce se intampla in jurul lor.

    N-as putea sa dau o regula care cazuri sunt mai multe: castig fizic, materializat sau câştig imaterial, de satisfacere a altor feluri de nevoi ca aprecierea propriei persoane, comunicarea, socializarea -a se citi de cele mai multe ori strict lipsa singuratatii etc. Asta de la caz la caz.

    As avea totusi trei lucruri importante de adaugat:

    - foarte multi ignora faptul ca prietenii (a se citi de la cei mai pasageri amici pana la cei mai apropiati posibil) au un termen, un caracter temporal in viata noastra. E suficient sa dau ca exemplu pe cei din scoala/facultate de care ne despartim fizic sau ne indepartam incet-incet pentru ca nu mai sunt „atractivi” pentru noi la un moment dat. Sigur ne putem aduce aminte de ei din an in pasti si sa-i numim in continuare aceiasi prieteni ca la inceput, insa ne imbatam cu apa rece, fraierindu-ne. De fapt aceia sunt doar „prieteni istorici” de mult „morti” pentru noi cei de acum.

    Daca incearca cineva sa ma contrazica la treaba asta spunand ca ori de cate ori ne-am intalni cu aceia dupa ani si ani ne intelegem la fel si parca nici nu a trecut timpul, ii spun sa se mai gandeasca: daca, de fapt, intratul in atmosfera cu ei nu inseamna doar retrairea nostalgica a trecutului si fortandu-ne sa ne amintim doar lucrurile bune pentru ca ne face bine.

    Oamenii nu vor ramane niciodata la fel cu trecerea timpului chiar daca temperamentul, cunostintele, preconceptiile, principiile se pot pastra. Prin urmare nevoile se schimba si de aceea si prietenii se schimba. Punct.

    Mie mi-a trebuit mult timp sa trec peste suferinta provocata de pierderea unor oameni apropiati din cauze care nu au depins de vreunul dintre noi. Asta tocmai pentru ca nu pricepeam ideea de mai sus nici in ruptul capului.

    - a nu se uita si aspectul de placere mentala absoluta care se suprapune şi pe cazurile din regula ta si din exceptia mea cu o singama care suna cel mai bine in engleza: „mentally fuck buddies”. Nu mai am nimic de explicat la ea...

    - chiar daca nimeni nu se baga intr-o amicitie (care se poate dezvolta in prietenie) daca nu are ceva imediat de castigat din asta, totusi exista cazurile acelea rare - extrem de rare zilele astea - când această relatie evolueaza intr-o directie foarte interesanta si neprevazuta in care cei implicati nu mai urmaresc „profitul” neaprat ci se multumesc la „a pune in comun” lucruri, idei, impresii, stari, si de a se completa reciproc - as merge pana acolo in a spune că uneori unul functioneaza ca o prelungire a persoanei celeilalte. Astea sunt cazurile ideale şi ma simt norocos ca am trait vreo doua-trei.

    Cam asta am vrut sa zic, ma bucur ca gandim la fel pe subiectul de fata, D.

    ovăr end aut!

    TudorT

    RăspundețiȘtergere
  5. Tudor esti pertinent in discursul tau.
    Apreciez ca ai comentat pe marginea acestui subiect deopotriva arid si generos.
    Te mai astept cu deosebita placere.
    Multumesc.

    RăspundețiȘtergere