Probabil că nu sunt singurul neimpresionat de kitsch-ul politic românesc.
Casa Groazei alias Casa Poporului, delir al grandorii, agreată de semidocții aserviți cercurilor mafiote selecte, își deschide brațele sinuoase să primească spuma caustică a societății.
Câtă minte îți trebuie ca să faci parte din corpul diplomatic al țării? Puțină ... și nu a ta!
Zâmbetele oligarhe premeditează și viitorul lui Dumnezeu, dacă situația o cere. Despre probitatea morală a castei - no comment.
Și burțile gigant se târăsc spre visul românesc: înavuțirea.
Dacă nu din cap, din burtă!
Guvernul, gura de revărsare a nulității, își racolează insurgentii urmărind același scop: înlaturarea normalității.
Admirabil, însă, aparentul învins - omul simplu - neinfestat de târfa-politikon, se drege cu hazul de necaz ( neimpozabil, încă ).
Clasa politică, cu precadere cea din blocul de est, se exprimă unitar prin mitomanie.
Funcția politică de mitoman este devenirea oricărui individ autoprivat de scrupule.
Mă întreb: oare acești oameni n-au fost oameni?
