Maria . 75 de ani . De profesie - bunică.
Întotdeauna mi-a plăcut să învăţ, începu Maria, dar războiul şi faptul că eram cea mai mare dintre cei 9 copii ai mamei, m-au aruncat în ghearele luptei pentru existenţă, încă de mică. Tata era contabil la boier. Asta îl tinea mai mereu departe de noi, de gospodărie, de mama. Seara, când ajungea acasă,treburile casei şi ale câmpului trebuiau să fie terminate.
Era lege!
Pănă si "mătura, la locul ei" făcea parte din obsesia lui pentru inventariere şi ordine desăvârşită, lucruri care făcuseră din el sclavul cosmosului de vatră.
Primele două clase au fost ca o mană cerească. Şi acum ştiu pe de rost poeziile; ba chiar şi lecţiile doamnei.
Am 75 de ani. Tot acest timp a trecut atât de repede, încât - dacă aş mai trăi 75 - tot nu mi-aş potoli setea după cunoaştere. Apoi, a trebuit să merg cu cârlanii (mieii). Cu ei am păscut verdele trist al copilăriei.
Timpul nu ne-a iertat.Copii au crescut.Nepoţii. Parte din ei au plecat.
Viata mea - amintiri şi muncă!
Pianul din casă îmi aminteşte de voi, copiii şi nepoţii mei.
Am vorbit cu Dumnezeu să mi-l trimită, atunci când nu voi mai fi.
Pentru că, nu demult, am început să cânt la el..., de dorul vostru!
(Bunicii mele, Maria Paraschiv, căreia îi port o dragoste şi un respect nevremelnice.De la ea am moştenit expresia literar-artistică. Într-un fel, ca nepot, îi sunt continuarea fericită a celor 2 clase şi a dorinţei arzătoare după cunoştere.)
Doamne,Daniel,mi-ai frant inima..Si eu ii port bunicii mele cu patru clase primare o recunostinta enorma.Dragostea ei pentru carte am primit-o si eu.Din singuratate si plictiseala,asteptandu-si nepotii sa se intoarca de la scoala,bunica mea a citit toate manualele noastre,chiar si cele de matematica.Apoi carti din bibliotaca,cu litere mai mari..(ca nu vad prea bine,maica).Si in timp ce noi tot invatam la ''scoli inalte'',bunica noastra a citit toata biblioteca noastra,deloc putina...apoi a cerut carti de la biblioteca publica.Si-a schimbat treptat mentalitatea prin cultura si,fara sa isi piarda intelepciunea traditionala,a devenit o minte luminata,capabila sa faca judecati pertinente ale timpurilor noastre.A adormit demult...o port cu mine,in mine...
RăspundețiȘtergereCei mai multi dintre noi ne-am bucurat de grija si rasfatul bunicilor.De ce oare uitam de ei si doar lucrurile din casa le mai amintesc de noi?!E valabil si pentru mine !Ajung rar la bunica si stau foarte putin cu ea!Bunica m-a crescut! Imi amintesc de vremea capsunilor... imi placeau atat de mult incat bunica nu gusta nici macar una!NU EU O OPREAM !EA ISI INTERZICEA SA MANACE CA SA AM EU SUFICIENT !
RăspundețiȘtergere