Sub egida manifestului :
Să plecaţi, dar să nu mai veniţi ! ...rromul sau neaoşul ţigan, duce - aparent - un trai nomad-parazitar, fiind de-acum obişnuitul circuitului „De la Ana, la Caiafa”.
Veleitarul cu mustătile răsucite şi cu zâmbetul aurit, cedează bucuros frontul „celor care ştie carte”. „Dă ce să muncim noi pentru drepturili noastre, când alţii poate să munceşte pentru noi ?”
Cât tâlc!
În toată aceasta paradă european-discursivă, naşte pentru ţigani o nouă era. New Age-ul identificării cu sine – ca etnie - cu tradiţia şi cultura aferente acesteia.
În vremea copilăriei mele, când în buza satului se ridica semeţ varful de cort nomad, noi, copii satului, murdari la gură de prune şi poamă, strigam mahalalelor: „ Au venit ţiganii!”.
Mama şi mătuşa Eugenia, din spirit de conservare, îşi numărau pe loc orătăniile.
Ce e drept, nimeni nu avea curajul să spună că musafirul din marginea satului fură găini, noaptea, şi nici să se laude că a vândut vreunuia măcar o pană, în plin estival tiganesc.
Aburi mari, dintr-un ceaun şi mai mare, îmbătau livada cu mirosul de fasole încinsă. Ascunse de fustele genezei, două babe-ţigănci învârteau de zor o lopată de lemn ars, gravitând cozile numismatice peste margininea afumată a vasului gigant.
„Iar ne bat ţiganii la cap ...ceaunele!”..., spuse tata!
E Tam-Tam-ul unui neam absolut normal, care şi-a adaptat şansa în albia marginalizării noastre.
Iar noi, cei iluminaţi de pigmentul alb, în loc să-i învâţăm, am învăţat de la ei !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu