Noapte. M-am aruncat în fotoliu. Habar nu am cât o să raman aici. În sufragerie pot auzi, aproape desluşit, liniştea orei 1 a.m.. M-a trăsnit să chinui mapamondul cu cel de-al doilea Blog personal. Ai ghicit!
( Blogul de poezie rămâne valabil, totuşi .)
Azi am întârziat pe o bancă, în centrul Iaşului.
Cele 2 fântâni arteziene, plantate la poalele hotelului Unirea, au performat un fond muzical puternic agreat de un naturalist convins, ca mine.
Preţ de câteva clipe, am închis ochii. Mi-am imaginat cum era să fi fost acolo, acum 100 , 500 de ani; am plusat până la 2000 de ani ...
Când să mai adaug nişte zeroruri, surprind o suita de înjurături defilând prin faţa mea.
Un nebun!
Înjura nişte rude. Omul era ferm convins că, din cauza lor, primarul cutare şi-a luat o casă mai în deal, ... iar restul istorisirii s-a stins odată cu paşii lui.
Înjura nişte rude. Omul era ferm convins că, din cauza lor, primarul cutare şi-a luat o casă mai în deal, ... iar restul istorisirii s-a stins odată cu paşii lui.
De cele mai multe ori, apariţia unui rătăcit - în propriul univers - ne face să zâmbim, să râdem în gura mare, să provocăm, să speriem, să vandalizam perimetrul acestuia. Acest fapt este atât de grav încât, un observator de pe margine, cu greu ar reuşi să facă diferenţa dintre nebun si cel care îl înebuneşte.
Nu ne dezicem.
Dacă unii dintre noi am reuşit performanţa de a coborî din copac, altii încă ne facem curajul !
Ce face, cu adevărat, diferenţa dintre un nebun şi ceilalţi, e şansa!
nebunii isi traiesc viata lor de nebuni...noi...avem destula lasitate ca sa ramanem normali......
RăspundețiȘtergereFoarte subtil! Bravo!
RăspundețiȘtergere